|
|
|
|
Experienta noastraInițiatoriProgramul Dezvoltare școlara în comunitați cu romi - Șanse egale pentru copiii romi prin educație s-a desfășurat în România în perioada 1998-2001, prin colaborarea dintre SLO (Institutul Național de Dezvoltare a Curriculumului), Guvernul Olandei - programul MATRA și Fundația pentru o Societate Deschisa / Centrul Educația 2000+ - România. Ultimile două instituții au asigurat și susținerea financiară necesară. ObiectiveProgramul a încercat să acorde asistență elevilor romi și să îmbunătățească oportunitățile lor de integrare în societate prin adaptarea ofertei educaționale la nevoile lor și ale părinților, prin implementarea de strategii coerente de dezvoltare școlară, implicarea părinților în activitățile și procesul decizional al școlii și promovarea experiențelor de succes, replicabile la nivel de sistem. Dificultățile cu care se confruntă în școală copiii romi au constituit punctul de plecare pentru dezvoltarea programului, conceptele-cheie ale programului fiind:
Școlile au fost sprijinite pentru a deveni responsabile în rezolvarea problemelor și în adaptarea ofertei educaționale la particularitățile elevilor, urmărindu-se abilitarea echipelor școlii în:
RețeaȘcolile care au cel puțin 10% elevi de etnie roma și care s-au arătat interesate de situația școlară a acestora au fost invitate să prezinte un proiect de dezvoltare școlară. Pe baza acestuia, într-o primă fază, au fost selectate 12 școli cărora li s-au adăugat în 1999-2000 încă alte 18. Programul a cuprins astfel unități școlare din 9 județe, răspândite în majoritatea regiunilor țării. ActivitățiPe parcursul celor trei ani de implementare, programul a dorit să creeze un cadru prin care școlile șă-și identifice realist problemele, resursele, oportunitățile etc., cele mai importante dimensiuni ale acestuia fiind:
Programele de formare s-au desfășurat atât pentru profesori/directori din școlile participante (cu experți ai Centrului) cât și pentru profesori/directori din alte școli (cu formatori selectați din participanții la programele naționale de formare) și a cuprins următoarele arii: management- parteneriat și dezvoltare școlară, implicarea părinților în procesul de educație, educație interculturală, istorie orală, managementul clasei- învățare prin cooperare, educație remedială. Prin program s-au produs: opt carticele pentru educația remediala, în colecția ABC Primii Pași; opt ghiduri în colecția Șanse Egale; un abecedar în limba romani, "Prima mea carte"; o carte - resursa, în româna și engleza cu practici pozitive din școlile pilot; o carte autobiografica bilingva - româna/romani. Totodată au fost elaborate mai multe materiale de promovare a activităților programului : 6 buletine informative în româna (cu rezumat în limbile engleza și romani); 2 buletine informative în engleza (cu rezumat în limbile româna și romani); afișul și pliantul programului; un web site (www.impreuna.com). RezultatePentru evaluarea fidelă a impactului activităților acestui proiect și pentru corectarea deficiențelor au fost utilizate diverse instrumente de evaluare : chestionare pentru școli, ghiduri de interviu pentru directori și cadre didactice, chestionare pentru participanții la sesiunile de formare etc. Activitățile de monitorizare au presupus vizite în școli, (participarea la ore, discuții cu cadre didactice și cu elevi, întâlniri cu părinții etc.), asistarea la sesiunile de formare, participarea la diversele activități organizate la nivelul școlilor din rețea etc. S-a urmărit astfel modul concret în care proiectele școlilor au fost implementate. Proiectul a reușit să înregistreze progrese în toate componentele urmărite. Prin eliminarea discriminărilor, prin adoptarea unor metode moderne de predare/învățare, prin reamenajarea spațiului școlar, îmbunătățirea dotării cu materiale didactice transformările la nivelul școlii/clasei au fost multiple. În școlile selectate proiectul a condus la creșterea gradului de participare a elevilor de etnie romă. Astfel, s-a înregistrat o scădere a numărului copiilor neșcolarizați (în proporții variind între 35-60%), a cazurilor de abandon (între 20- 50%), cât și a numărului de absențe (15-30%). În același timp, rezultatelor școlare ale acestora s-au îmbunătățit. În școlile din rețea atât numărul corijențelor cât și cel al situațiilor de repetenție s-a diminuat (10-25%), iar proporția elevilor din clasele primare care nu și-au însușit deprinderile de bază scris-citit a atins un minim de 3-9%. Și în cazul elevilor romi din ciclul gimnazial s-au înregistrat progrese. Numărul celor care se înscriu la examenul de capacitate a crescut (în medie cu 10-20%), la fel ca și cei care reușesc să promoveze acest examen (10-15%). În fine, s-a înregistrat un progres și în cazul elevilor romi care-și continuă studiile după finalizarea învățământului obligatoriu, chiar dacă în acest caz numărul lor a crescut numai cu 5-10%. Printre rezultatele importante ale proiectului se numără și creșterea gradului de implicare a familiilor rome în activitățile școlii. În comparație cu situația școlilor din rețea înaintea începerii programului, în prezent există în fiecare unitate școlară din program părinți de contact (în baza de date există aproape 300 de persoane), cu ajutorul cărora școala primește un sprijin atât în activitățile administrative, cât și în cele didactice. Activitățile de formare și-au dovedit utilitatea și prin scăderea numărului părinților care valorizează negativ educația sau sunt ostili inițiativelor școlii și prin numeroasele exemple de voluntariat ai membrilor comunității în: predarea scrisului și cititului pentru adulți; programe de mentorizare pentru copii; activitați interculturale și proiecte de istorie orala etc. Prin asistența metodologică pentru școli și prin promovarea unor stiluri și metode de învățare inovatoare, proiectul a avut influențe vizibile în școala, acolo unde profesorii comunică și se implica mai ușor (managementul clasei, educație remediala), au mai multe inițiative în promovarea educației interculturale și au înțelegere mai aprofundată a nevoilor elevilor de etnie roma. În grade diferite și cu accente diferite, managerii și cadrele didactice implicate în program au încercat și au reușit să amelioreze cultura organizațională, relațiile cu comunitatea, strategiile educaționale, mediul de învățare, relațiile dintre copii etc. Facilitarea schimbărilor instituționale a condus și la creșterea capacității școlilor din rețea de a atrage autoritățile locale în finanțarea proiectelor școlii. Astfel, marea majoritate au reușit să-și îmbunătățească infrastructura și dotările cu sprijinul bugetului local. În plus, școlile din program au inițiat activități de colaborare cu alte unități școlare și cu alte instituții importante la nivel local (agenți economici, organizații non-guvernamentale din România și din străinătate etc.), iar aproximativ o cincime din școli au reușit să obțină finanțări și de la alți donori. Continuarea programuluiExperiența acumulată în timpul desfășurării proiectului a făcut posibilă elaborarea unui model coerent pentru dezvoltarea școlară și implicarea comunității care să promoveze îmbunătățirea participării copiilor de etnie romă la educație și a rezultatelor școlare ale acestora. Acest model a devenit punctul de plecare al noului proiect Șanse egale care se va desfășura tot pe o perioadă de trei ani. Se dorește ca activitățile vechiului program să contiue și să fie dezvoltate prin lărgirea rețelei până la 50 de unități școlare și prin:
Pentru a dezvolta aceste direcții, proiectul va initia activitati de: asistență acordată echipelor manageriale ale școlilor; dezvoltare școlară (inclusiv prin implicarea părinților) și crearea școlilor resursă (trei din totalul școlilor implicate în proiect). În felul acesta se așteaptă ca noi exemple de bune practici să fie puse la dispoziție pentru școli cu condiții similare din alte regiuni ale țării pentru a promova o recunoaștere deplină a culturilor minorităților în procesul educativ. |
![]() |
egale.ro |